ProSport a prezentat într-o statistică în ediția tipărită de azi că Steaua ar fi fost la retrogradare dacă nu l-ar fi avut pe Stancu. Rămași fără principala gură de foc, roș-albaștrii îl vor urgent pe Moraes. Becali e gata să dea 700 de mii de euro pentru atacantul Bistriței, dar Jean Pădureanu spune că nu a primit nicio propunere oficială din Ghencea. „Inventatorul” lui Moraes crede că acesta e mai bun decât Bogdan Stancu!
„În opinia mea, Moraes este peste Stancu. L-am antrenat, l-am văzut și știu ce poate. Când dai 18 goluri la o echipă mică și o tragi după tine, înseamnă că ai valoare. Merită 1 milion de euro. Orice echipă îl ia, nu are cum să piardă”, a spus Șumudică la Digi Sport.
„Mi-ar parea rău să ajungă la Steaua. Eu l-am adus, eu l-am vazut, am avut mare încredere în el și m-a ajutat enorm”, a adaugat Șumudică.
Dragomir: „Steaua îl poate înlocui pe Stancu! Moraes e la fel de bun și sunt sigur că îl vor da cu cinci, șase milioane în vară”
Pădureanu: „Nu am primit nicio ofertă”
„Moraes își dorește să se poată transfera la o echipă de top și să câștige bani foarte mulți. Multe cluburi sunt dispuse să-l ia, dar trebuie să facă ofertă. Eu am tot spus-o, dar timpul va dovedi că este printre cele mai bune vârfuri de atac din Liga 1”, a declarat Pădureanu la Sport.ro
700 de mii de euro e gata să dea Becali pentru aducerea atacantului și 300 de mii la semnătură pentru jucător
Dacă nu va ajunge la un acord pentru transferul brazilianului, Steaua are și o variantă de rezervă în Bulgaria
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER